A fost odata un fecior din cale-afara de iubitor şi devotat tatalui sau, pe care îl chema Oyasute Yama. În acele timpuri se spune ca ar fi existat o lege care obliga pe copii sa duca în munţi pe batranii ce nu mai puteau munci.
Tatal feciorului cu pricina ajunsese atat de batran, încat nu mai putea munci. Sosise timpul abandonarii lui şi feciorul îl lua în carca şi porni cu el spre inima munţilor. În timp ce-şi ducea parintele în spinare, batranul tata, care-şi iubea şi el copilul din tot sufletul, rupea crengi de copaci şi le arunca ba ici, ba colo, ca nu cumva dragul sau fiu sa rataceasca drumul la întoarcere.
Ajunşi în creierul muntelui, fiul stranse un maldar de frunze uscate şi-şi aşeza tatal în varful lor, apoi spuse oftand:
– Şi acum, dragul meu tata, trebuie sa ne desparţim.
Batranul tata rupse o ramura dintr-un copac şi, aratand-o fiului iubit, zise:
– Copile drag, ca sa nu te rataceşti, am presarat ramuri ca aceasta pe unde am trecut.Ele îţi vor arata drumul pana acasa. Şi acum, rîmai cu bine, fiu iubit!
Emoţionat pana la lacrimi de dragostea tatalui saa, fiul nu se îndura sa-şi abandoneze parintele. Îl lua din nou în spinare şi se întoarse cu el acasa.
Daca fapta aceasta ar fi ajuns la uechile împaratului, atat tatal, cat şi fiul, ar fi fost aspru pedepsiţi. Dar fiul sapa o groapa în fundul curţii şi îşi ascunse tatal acolo. În fiecare zi, el îi ducea de mancare în tainiţa, iar atunci cand facea rost de bucate mai alese, nu se atingea de ele pana nu-i ducea parintelui sau.
Într-o zi, împaratul dadu porunca în ţara sa i se faca o franghie de cenuşa. Supuşii sai se straduira zi şi noapte sa faca franghia comandata, dar în zadar.
Cererea împaratului ajungand şi la urechile batranului, acesta îi spuse fiului sau:
– Încolaceşte o franghie pe un fund de lemn şi da-i foc.
Fiul asculta de povaţa tatalui şi obţinu, într-adevar o funie de cenuşa. Bucuros, se prezenta numaidecat cu ea în faţa împaratului şi fu rasplatit pentru iscusinţa sa.
La scurt timp dupa aceea, împaratul îl chema din nou pe tanar ţi-i dadu un ţaruş din lemn, astfel taiat încat arata la fel la ambele capete şi-i ceru sa-i arate unde e varful şi unde e radacina. Baiatul lua ţaruşul acasa şi ceru din nou parerea batranului sau tata.
– Pune şaruşul în apa, îl sfatui batranul. Capatul care va încerca sa iasa din apa, va fi varful, iar cel ce se va afunda în apa va fi radacina.
Tanarul facu întocmai cum îl învaţa batranul sau tata şi anunţa rezultatul înaltului împarat. Impresionat de inteligenţa lui, împaratul îl rasplati şi mai darnic pe tanar..
Dar împaratul veni în curand cu o a treia problema şi mai dificila decat celelalte doua. El porunci tanarului sa construiasca o toba care sa scoata sunete fara a fi lovita.
Baiatul îşi consulta din nou tatal.
– Nimic mai uşor, fatul meu, zise batranul. Du-te şi cumpara o piele potrivit de mare. Apoi mergi la munte şi fa rost de un stup.
Şi el proceda întocmai cum îl învaţa tatal sau, iar batranul croi din piele o toba, iar înauntru instala roiul de albine.
– Iata toba, fiule,. Înfaţişeaza-te cu ea în faţa înalţimii sale.
Feciorul lua imediat drumul spre palatul împaratului. Iar cand acesta atinse toba, albinele din interior, tulburate fara veste, începura sa zumzaie de vibra membrana tobei ca lovita de sute de ciocane. Nu exista nici o îndoiala: toba canta de la sine.
Laudandu-l pe baiat pentru soluţiile înţelepte date celor trei dificile întrebari ale lui, împaratul îl întreba în cele din urma cum a reuşit sa se descurce atat de bine.
– Fiind prea tanar şi avand puţina experienţa, raspunse flacaul, n-am reuşit sa rezolv niciuna dintre probleme. Soluţiile le-am aflat de la tatal meu, om batran cu experienţa bogata…
Şi pentru ca spusese destule, tanarul se hotarî sa fie cinstit pana la capat:
– Nu m-am încumetat sa-mi abandonez parintele în munţi, luminaţia-ta. L-am ascuns în fundul gradinii…
Impresionat de povestea fiului iubitor, dar şi de înţelepciunea parintelui sau, împaratul zise:
-N-aş fi banuit ca batranii sunt atat de înţelepţi şi de folositori. De acun încolo, nimeni sa nu-şi mai abandoneze parinţii neputincioşi în munţi.
De atunci se spune ca varstnicii au trait împreuna cu fiii lor pana la adanci batraneţi.
