Aş vrea să cânt, să-mbrac în mândre rime
Norocul rar ce-n cântec nu încape,
Că nu e vers pe lume să-l exprime,
Ci ca-ntr-un murmur nesfârşit de ape
Ce se revarsă-n valuri de-armonie.
Din mii de glasuri ce-l vrăjesc de-aproape.
Sărmanul suflet cearcă, şi nu ştie
Ce ton să prindă, ce cuvânt s-aleagă,
Căci toate-l cheamă,-l strigă şi-l îmbie…
Iar eu stau mut, — şi-aş sta vecia-ntreagă
S-ascult uimit la glasurile-acele,
Privind în ochii tăi albaştri, dragă —
Vis întrupat al visurilor mele!
