Povești și poezii

Scirocco

Scirocco
Rate this post

S-alungă clocotul de ape,
Şi-n goană braţul unui val,
Ca un stăpân fără de milă,
Azvârle-o scândură la mal.

Biruitoare urlă marea
Şi mi te lasă pe pământ,
Solie jalnică şi mută
A aşteptării ce s-a frânt.

Ce tainică apropiere
Şi ce îndemn ascuns din cer
Mi te-a trimis să-mi spui povestea
Pierdutului corăbier?

Ori poate ştie uraganul…
Şi vrea să-i vadă la un loc
Pe bieţii călători pe valuri
Bătuţi de-acelaşi nenoroc?…

Related Posts