Noi, cantaretii leprosi

Mistuiti de rani launtrice ne trecem prin veac.
Din cand in cand ne mai ridicam ochii
spre zavoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele in si mai mare tristete.
Pentru noi cerul e zavorat, si zavorate sunt si cetatile.
In zadar caprioarele beau apa din mainile noastre,
in zadar cainii ni se inchina,
suntem fara de scapare singuri in amiaza noptii.
Prieteni cari stati langa mine,
incalziti-va lutul cu vin,
desfaceti-va privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtatori de cantec
sub glia neagra a tariilor,
noi suntem numai purtatori de cantec
pe la porti inchise.
dar fiicele noastre vor naste pe Dumnezeu
aici unde astazi singuratatea ne omoara.