Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
şi mergem de-a pururi
spre soare-apune.
Ni-e sufletul spadă
de foc stinsă-n teacă.
Ah iarăşi şi iarăşi
cuvintele seacă.
Vânt veşnic răsună
prin ceţini de zadă.
Purces-am în lume
pe punţi de baladă.
Străbatem amurguri
cu crini albi în gură.
Închidem în noi un
sfârşit sub armură.
Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
şi mergem de-a pururi
spre soare-apune.
Răni ducem – izvoare –
deschise subt haină.
Sporim nesfârşirea
c-un cântec, c-o taină.
