Soldatii cei tineri s-au asezat în vitrina,
chiar asa cum au fost gasiti, împuscati în frunte,
ca sa fie vazuti s-au asezat în vitrina,
respectându-si întocmai miscarea lor ultima,
profilul, bratul, genunchiul, miscarea lor ultima,
când au fost împuscati pe neasteptate în frunte
sau între omoplati cu o flacara mai subtire
decât un deget de copil care arata luna.
În urma lor a ramas goala baraca,
mirosind a obiele, a tigari strivite, a fereastra închisa.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clantane înca din fierul minerelor,
asa cum clantane luna din fierul minerelor
acum, cu putin inainte de-a fi deschisa,
ca sa se caute-n ea scrisorile vechi si fotografiile vechi
ale timpului.
Soldatii cei tineri stau dati cu ceara
pe fete si pe mâini, ca sa luceasca
dati cu ceara ca sa luceasca, dati cu ceara,
si asezati întocmai asa cum erau în secunda
când viata s-a rupt si moartea a-nghitit secunda.
Stau asa nemiscati, ne-ncetind sa luceasca,
si noi ne uitam la ei cum am privi luna
rasarind chiar din mijlocul pietii.
Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
desi stau de ani lungi în vitrina,
pentru noi, care i-am ajuns din urma si trecem de ei,
si inima batând avem, si memorie,
o proaspata, din cale-afara de proaspata memorie,
soldatii cei tineri s-au asezat în vitrina
si se imita pe ei însusi întruna,
ca si cum ar fi vii.
