Povești și poezii

Ghicitori Grele pentru Copii

Ghicitori Grele pentru Copii
3.4/5 - (10 votes)

Am doar 4 dinți și nu îmi cad niciodată. Cine sunt?
(Furculița)

Cine merge întruna și tot stă pe loc?
(Ceasul)

Ce cuvânt e scris greșit în dicționar?
(Greșit)

Are pene, dar nu-i rață,
Nu e om, dar are față.
Ce este?
(Perna)

N-are casă dar găsește,
Toata ziua triluiește!
(Cucul)

Dacă n-ar fi, lumea ar pieri,
Dacă multă este, lumea prăpădește.
Ce este?
(Apa)

Sunt prin apă de aflat, dar trăiesc și pe uscat.
Însă de mă cauți însă bine, sunt și în casă la tine.
Cine sunt?
(Broasca)

Nu este nici în casă, nici afară, dar este și în casă și afară. Ce este?
(Fereastra sau ușa)

Este întotdeauna înaintea noastră, dar nu îl putem vedea. Ce este? 
(Viitorul)

Ce se udă în timp ce usucă? 
(Prosopul)

Există doar unde este lumină, dar lumina directă o omoară.
Ce este?
(Umbra)

Cine își agită mereu aripile, dar nu zboară niciodată?
(Moara de vânt)

Îți aparține, dar este folosit mai mult de alții
(Numele sau prenumele)

Rănim fără să ne mișcăm, otrăvim fără să atingem.
Putem aduce atât minciuni, cât și adevăr, nu suntem niciodată judecați după dimensiune.
Cine suntem?
(Cuvintele)

Ce roată nu se mișcă atunci când o mașină virează la stânga?
(Roata de rezervă)

Doar crește, dar nu scade niciodată. Ce este? 
(Vârsta omului)

Cu cât iei mai mult din ea, cu atât devine mai mare.
Ce este? 
(Groapa)

N-are limbă și nici gură și arată orice făptură.
(Oglinda)

Este roșu, măr dar nu-i;
Crește în pământ, ceapă dar nu-i.
Ce este?
(Sfecla roșie)

Ce trece peste apă și nu face valuri?
(Podul)

Stau întotdeauna undeva între cer și pământ, mereu la distanță. Dacă încerci să te apropii de mine – mă voi retrage. 
Cine sunt?
(Orizontul)

Hrănește-mă și voi trăi, dă-mi să beau și voi muri.
Cine sunt eu? 
(Focul)

Cine te îngână și nu te superi?
(Ecoul)

Related Posts