ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.
ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) Îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.
ZDRENȚUÍT adj. 1. v. sfâșiat. 2. găurit, jerpelit, hărtănit, rupt, sfâșiat, uzat, zdrențăros, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu haine ~.) 3. jerpelit, peticit, rupt, zdrențăros, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 4. v. zdrențăros. 5. ferfenițit, hărtănit, rupt, sfâșiat, zdrențăros, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.)
ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.
A SE ZDRENȚUÍ pers. 3 se ~iéște intranz. (despre haine, cărți etc.) A se preface în zdrențe; a se rupe în bucăți (prin uzare); a se ferfeniți. /zdreanță + suf. ~ui
ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențuí vb. IV] – Din zdreanță.
zdrențuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 să zdrențuiáscă
ZDRENȚUÍ vb. 1. v. sfâșia. 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfâșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)
zdrențuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zdrențuiáscă