ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Rar) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zburătură.
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A străbate aerul, a zbura. 2. Tranz. și intranz. A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zbura.
zburăturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturésc, imperf. 3 sg. zburătureá conj. prez. 3 să zburătureáscă
zburăturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturésc, imperf. 3 sg. zburătureá; conj. prez. 3 sg. și pl. zburătureáscă
ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. – Zbura + suf. -ătură.
ZBURĂTÚRĂ ~i f. 1) Distanță până la locul de cădere a unui obiect aruncat. 2) Bu-cată mică și subțire de lemn care sare în momentul cioplirii sau tăierii; așchie; țandără. 3) Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă în cineva sau în ceva; scurtătură. /a zbura + suf. ~ătură
ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe, ca la o zburătură de praștie. – Din zbura + suf. -(ă)tură.
zburătúră (pop.) s. f., g.-d. art. zburătúrii; pl. zburătúri
ZBURĂTÚRĂ s. v. așchie, retevei, scurtă-tură, surcea, surcică, țandără.
ZBURĂTÚRĂ, zburătúri, s. f. ~ 2. ~; zbor¹. 3. Partea din față a tunului.
zburătúră s. f., g.-d. art. zburătúrii; pl. zburătúri