ZBUGHͲ, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. – Din zbughi¹.
ZBUGHI¹ interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.] – Et. nec.
ZBUGHI interj. (se folosește în timpul unei sărituri peste un obstacol sau a unei fugi pe neașteptate dintr-un loc). /Orig. nec.
ZBUGHͲ, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă. ◊ (La imper., cu valoare de interj.) Înjugă boii la car și zbughi-o, băiete! (ȘEZ.) – Din zbughi¹.
ZBUGHI¹ interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.]
zbughí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbughésc, imperf. 3 sg. zbugheá; conj. prez. 3 să zbugheáscă
zbughi¹ interj.
ZBUGHÍ vb. (fig.) a o șterge. (A ~t-o imediat de acolo.)
ZBUGHI interj. țuști!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)
ZBUGHͲ, zbughésc, vb. IV. Tranz. ~ (din zbeg)
zbughí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbughésc, imperf. 3 sg. zbugheá; conj. prez. 3 sg. și pl. zbugheáscă
zbughi interj.
A ZBUGHÍ ~ésc tranz. : A o ~ a pleca grăbit și pe neobservate; a o șterge. /Din zbughi