ZBIHUÍ, zbihuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scutura, a zgâlțâi (pe cineva). – Et. nec.
ZBIHUÍ, zbihuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scutura, a zgâlțâi (pe cineva).
ZBIHUÍ vb. v. clătina, scutura, zgâlțâi, zgudui.
ZBIHUÍ, zbihuiésc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se juca, sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânțui; a se zbengui. (din zbeg¹, cf. zbigui) [def. și NODEX]
A SE ZBIHUÍ mă ~iésc intranz. reg. A se juca, sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânțui; a se zbengui. /Orig. nec.
A ZBIHUÍ ~iésc tranz. pop. (persoane) A scutura cu putere; a zgudui; a zgâlțâi; a zdruncina. /Orig. nec.