ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând; a zburda. ♦ A se lua la harță; a se hârjoni. – Zbeng + suf. -ui.
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând, a zburda. ♦ A se hârjoni. – Din zbeng.
zbenguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbéngui, 2 sg. te zbéngui, 3 se zbénguie, imperf. 3 sg. se zbenguiá
ZBENGUÍ vb. 1. v. hârjoni. 2. v. zburda.
zbenguí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbéngui, 3 sg. și pl. zbénguie, imperf. 3 sg. zbenguiá
A SE ZBENGUÍ mă zbéngui intranz. 1) A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânțui; a se zbihui. 2) (mai ales despre copii) A se încăiera în glumă, sărind și țipând; a se hârjoni. /zbeng + suf. ~ui