ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.
ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A răvăși.
zăpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 să zăpăceáscă
ZĂPĂCÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. dezorienta. 3. v. tulbura. 4. v. fâstâci. 5. v. încurca. 6. v. deranja.
ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. ~ (prob. din sl. zapačiti = a roti, a învârti; sau onom. zap + suf. -ci)
zăpăcí (-césc, -ít), vb. – A năuci, a buimăci, a ameți. Origine incertă. Poate din sl. zapačiti „a face să se învîrtescă” (Densusianu, GS, IV, 390), cf. opăci „a buimăci”, sb. pačati se „a se amesteca”; mai probabil este o creație expresivă, cf. zap, cu suf. -ci. Legătura cu sl. (za)dĕti (Cihac, II, 468) sau cu bg. zapacam (Conev 101) este improbabilă. – Der. zăpăceală, s. f. (buimăceală); zăpăuc (var. zăbăuc), adj. (buimac).
zăpăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpăceáscă
A SE ZĂPĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a se zăluzi; a se țicni; a înnebuni. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se pierde. 3) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se fâstâci; a se încurca. /Orig. nec.
A ZĂPĂCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se zăpăcească. 2) (lucruri) A întoarce pe o parte și pe alta, împrăștiind, încâlcind, amestecând (pentru a găsi ceva); a răscoli. /Orig. nec.
A se zăpăci ≠ a se dezmetici
A zăpăci ≠ a dezmetici