ZĂCÚT¹ s. n. Zăcere. – V. zăcea.
ZĂCÚT², –Ă, zăcuți, –te, adj. 1. Care a stat mult într-un loc; (despre apă) stătut, clocit. ♦ Putred. 2. (Rar) care a fost bolnav (greu); care are cicatrice, urme de vărsat. Zăcută de vărsat. – V. zăcea.
ZĂCÚT², -Ă, zăcuți, -te, adj. 1. Care a stat mult într-un loc; (despre apă) stătut, coclit. ♦ Putred. 2. (Rar) Care a fost bolnav (greu); care are cicatrice, urme de vărsat. Zăcută de vărsat (REBREANU). – V. zăcea.
ZĂCÚT¹ s. n. Zăcere. – V. zăcea.
zăcút s. n.
ZĂCÚT s. (MED.) bolire, zăcere, (pop.) gogire, zăcare. (~ul cuiva în pat.)
ZĂCÚT adj. v. clocit, descompus, împuțit, putred, putrezit, răsuflat, stătut, trezit.
zăcút s. n.
ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.
A ZĂCEÁ zac intranz. 1) A se afla în poziție orizontală; a sta întins. ~ pe iarbă. 2) A sta culcat din cauza unei boli grele; a fi grav bolnav (timp îndelungat). ~ o săptămână în pat. ~ de tifos. 3) A fi în mormânt; a dormi somnul de veci; a odihni. 4) (despre sentimente, deprinderi etc.) A sta ascuns; a se afla în stare latentă. O idee indefinită zace în subconștient. 5) A se afla într-o anumită stare de mai mult timp. Hainele zac pe podea. ◊ ~ la închisoare a fi întemnițat. /lat. jacere
ZĂCÚT ~tă (~ți, ~te) (mai ales despre apă) Care stă neîmprospătat de mult timp; stătut; bâhlit. 2) (despre persoane) Care are semne de vărsat pe față; stricat de vărsat. /v. a zăcea
ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, întins (în mormânt). 4. (Despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare). Plicurile nedesfăcute zăceau teanc (C. PETRESCU). ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a sta închis, a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva. Satele zăceau în văgăuni (SADOVEANU). – Lat. jacere.
zăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcém, 2 pl. zacéți; conj. prez. 3 să zacă; ger. zăc’ând; part. zăcút .
ZĂCEÁ vb. (MED.) a boli, a piroti, a tânji, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. și Olt.) a târomi, (înv.) a lâncezi. (~ de o lună la pat.)
zăceá (zac, zăcút), vb. – 1. A sta întins, culcat. – 2. A fi bolnav. – 3. A fi mort, îngropat. – 4. A fi, a se afla înăuntru, a fi închis. – Mr. dzac, dzicui, dzîcută, dzițeare, megl. zac, zățeari, istr. zǫc. Lat. jacēre (Pușcariu 1926; REW 4562), cf. it. giacere, prov., port. jazer, fr. gésir, cat. jaure, sp. yacer. Trecerea lui j › z se datorează unei disimilări cu cons. următoare (Tiktin). – Der. zăcămînt, s. m. (filon, vînă), după fr. gisement; zăcare, s. f. (boală); zăcaș, adj. (Trans., bolnav; înv., rău intenționat, ticălos, p*****s), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu jăcaș „prădător”, după Candrea); zacăș, adj. (Mold., leneș, trîndav); zăcășie, s. f. (înverșunare, îndîrjire, ciudă); zăcător, adj. (care zace închis); zăcătoare, s. f. (țarc, ocol; vas, cadă, copaie; piatră de moară, piatra de jos a morii de apă); zăcări, vb. (a lîncezi, a lenevi).
zăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcém, 2 pl. zăcéți; part. zăcút