VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (În sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.
VULCÁN s.m. Ridicătură muntoasă de formă conică, având o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă etc. ♦ (Fig.) Loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. [ lat. vulcanus Vulcanus – zeul focului la romani. Cf. it. vulcano, fr. volcan].
VULCÁN s. m. 1. ridicătură de formă conică, cu o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă. 2. (fig.) loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. 3. (fig.) om cu un temperament vulcanic (2). ( it. vulcano, germ. Vulkan)
vulcán s. m., pl. vulcáni
VULCÁN ~i m. Ridicătură în formă de munte, cu un crater în vârf, prin care erup periodic flăcări, vapori, lavă. ◊ ~ activ vulcan care continuă să erupă. ~ stins vulcan care a încetat să erupă. 2) Situație în care în orice moment poate porni o primejdie; circumstanță periculoasă. ◊ A sta pe un ~ a fi urmărit în permanență de un pericol. /it. vulcano, germ. Vulkan, fr. volcan
VULCAN NOROIÓS s. (GEOL.) pâclă, pufnă, salță.