VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv. și arh.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie.
VREDNICÍE s. 1. v. hărnicie. 2. v. capacitate.
VREDNICÍE s. v. demnitate, merit, poziție, rang, treaptă, valoare.
Vrednicie ≠ nevrednicie
vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile
VREDNICÍE ~i f. 1) Caracter vrednic; pricepere și îndemânare la lucru. 2) Stare de om vrednic. 3) înv. Treaptă într-o ierahie; rang. [G.-D. vredniciei] /vrednic + suf. ~ie