VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ.
VRÁBIE s. (ORNIT.) 1. (Passer domesticus) (reg.) brabete, (Transilv., Ban. și Bucov.) pasăre, (Olt. și Ban.) vrăbete. 2. vrabie-de-trestie (Emberiza schoeniclus) = (reg.) presură-de-trestie, vrabie-de-stuf.
vrábie (-ắbii), s. f. – 1. Pasăre mică (Passer domesticis, P. montanus). – 2. (Arg.) Paznic, agent. – Mr. harabeu. Sl. vrabij (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 463; Conev 53), cf. bg. vrabĕi, slov. vrabelj, rus. vorobeĭ. – Der. vrabete (var. vrăbete, v(ă)răbeț, brabete, brăbete, b(ă)răbeț, hrăbeț, hrabete), s. m. (vrabie), din bg. vrabec (Conev 54), sb. vrabac; vrăbier, s. m. (vînător nepriceput); vrăbioară, s. f. (vrabie mică; bucată de carne de vită din regiunea șalelor); vrăbioi, s. m. (masculul vrabiei).
vrábie s. f. (sil. -bi-e), art. vrábia (sil. -bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrăbii, art. vrăbiile (sil. -bi-i-)
VRÁBIE vrăbii f. Pasăre sedentară de talie mică, cu cioc scurt și conic, având penaj de culoare brună-cafenie cu dungi negre pe spate și cenușii pe pântece. ◊ ~a mălai visează fiecare se gândește la ceea ce îi trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mână pe cioara din par (sau din gard) mai bine mulțumește-te cu puținul de care dispui, decât să râvnești la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /sl. vrabij
VRABIE-DE-STÚF s. v. vrabie-de-trestie.
límba-vrábiei (bot.) s. f.
lúpul-vrăbiilor (pasăre) s. m.