VOLINTÍR s. m. v. voluntar.
volintír, volintíri, s.m. (înv.) 1. ostaș grec voluntar (mai ales înrolat în armata lui Ipsilante, în vremea zaverei, la 1821). 2. om crud, barbar.
volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir. – Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.
volintír (zavergiu, soldat voluntar) s. m., pl. volintíri
VOLINTÍR ~i m. v. VOLUNTAR. /rus. volontër