VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri – V. vlăgui.
VLĂGUÍT adj. 1. v. extenuat. 2. v. moleșit.
VLĂGUÍ, vlăguire, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.
A SE VLĂGUÍ mă ~iésc intranz. A deveni lipsit de vlagă; a nu mai avea puteri; a se extenua; a se consuma; a se istovi; a se epuiza. /vlagă + suf. ~ui
A VLĂGUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se vlăguiască. 2) (piei de animale) A prelucra într-o tăbăcărie. /vlagă + suf. ~ui
VLĂGUÍ vb. 1. v. extenua. 2. v. moleși.
A se vlăgui ≠ a-și reveni, a se redresa
vlăguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiésc, imperf. 3 sg. vlăguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vlăguiáscă