VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.
VÍLĂ s.f. 1. Reședință rurală în Imperiul roman sau în evul mediu. 2. Casă elegantă înconjurată de grădină. [ fr. villa, it., lat. villa].
VÍLĂ s. f. 1. reședință rustică în Imperiul Roman sau în evul mediu. 2. casă elegantă înconjurată de grădină. ( fr., it., lat. villa)
vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit, ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.
VIL ~ă (~i, ~e) rar livr. Care vădește lipsă de demnitate și de loialitate; în stare să inspire dispreț; josnic. /fr. vil, lat. vilis
VÍLĂ ~e f. Casă cu grădină în jur, construită, mai ales, în afara orașului sau într-o stațiune balneoclimatică. /fr., lat. villa
VIL, -Ă adj. (Liv.) Ordinar; josnic, abject. [ fr. vil, lat. vilis].
VIL adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.
vil adj. m., pl. vili; f. sg. vílă, pl. víle