VIGILÉNȚĂ, vigilențe, s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.
VIGILÉNȚĂ s.f. 1. Atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă. 2. Calitate politică care constă în a veghea, a recunoaște cu pricepere dușmanul de clasă sub orice formă s-ar ascunde și a-l face inofensiv. [Cf. fr. vigilance, lat. vigilantia].
VIGILÉNȚĂ s. f. atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă; supraveghere activă. ( fr. vigilance, lat. vigilantia)
VIGILÉNȚĂ s. atenție, grijă. (Manifestă multă ~.)
vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței; pl. vigilénțe
VIGILÉNȚĂ ~e f. 1) Atenție sporită și permanentă. 2) Supraveghere atentă și conștiincioasă a intereselor publice și de stat. [G.-D. vigilenței] /fr. vigilance, lat. vigilantia