VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.
VIERMUÍRE s. v. forfotă.
viermuíre s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri
VIERMUÍ, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.
A VIERMUÍ pers. 3. ~éște intranz. (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a foi; a foșni; a mișuna; a roi; a furnica; a forfoti; a fojgăi. /vierme + suf. ~ui
VIERMUÍ vb. v. forfoti.
viermuí vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. viermuiáscă