VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / fr. vice, it. vizio, lat. vitium].
VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecțiune; lipsă. ♦ ~ de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greșeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. ( fr. vice, lat. vitium)
VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărți.) 4. v. corupție.
Viciu ≠ virtute
víciu (-ii), s. n. – Defect, cusur. – Var. vițiu. Fr. vice, lat. vitium. – Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj.
víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-)
VÍCIU ~i n. 1) Imperfecțiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinației sale. ◊ ~ de formă neglijare a unor cerințe și formalități obliga-torii la întocmirea unui act juridic. 2) Obiș-nuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /fr. vice, lat. vitium, it. vizio