VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.
VEXAȚIÚNE s.f. (Liv.) Vorbă, faptă care vexează. [Pron. -ți-u-, var. vexație s.f. / cf. fr. vexation, lat. vexatio].
VEXAȚIÚNE s. f. vorbă, faptă care vexează. ( fr. vexation, lat. vexatio)
VEXAȚIÚNE s. v. afront, injurie, insultă, jig-nire, ocară, ofensă, rușine, umilință.
vexațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. vexațiúnii; pl. vexațiúni
VEXAȚIÚNE ~i f. livr. Manifestare care vexează; vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; jignire; insultă; ofensă; injurie. /lat. vexatio, ~onis, fr. vexation