VESTIBÚL, vestibuluri, s. n. 1. (Livr.) Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul. – Pl. și: vestibule] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
VESTIBÚL s.n. 1. (Ant.) Curtea din fața casei, unde erau primiți vizitatorii care nu erau introduși în casă. 2. Încăpere prin care se trece pentru a intra într-un edificiu, într-o casă; hol, antreu. 3. (Anat.) Spațiu sau cavitate la intrarea într-un canal sau într-o altă cavitate. ♦ Prima cavitate a urechii interne. [Pl. -luri, -le. / fr. vestibule, cf. lat. vestibulum].
VESTIBÚL s. n. 1. (ant.) curtea din fața casei, unde erau primiți vizitatorii care nu erau introduși în casă. 2. încăpere prin care se trece pentru a intra într-o casă; antreu (1), hol. 3. (anat.) spațiu, cavitate la intrarea într-un canal sau într-o altă cavitate. ◊ depresiune v*******ă limitată lateral de pereții labiilor mici. ◊ prima cavitate a urechii interne. 4. (bot.) spațiu care precedă ostiola. ( fr. vestibule, lat. vestibulum)
VESTIBÚL s. antreu, hol, sală. (Două camere cu ~.)
vestíbul (anat.) s. n., pl. vestíbule
vestibúl (încăpere, curte) s. n., pl. vestibúluri
VESTÍBUL ~e n. anat. Prima cavitate a urechii interne. /lat. vestibulum, fr. vestibule
VESTÍBÚL ~uri n. Prima încăpere a unei locuințe prin care se intră direct de afară; antreu.