VĂTĂMÁT, -Ă, vătămați, -te, adj. (Pop.) 1. Bolnav; rănit; lovit. ♦ Spec. Bolnav de hernie. 2. Stricat², deteriorat; atins. – V. vătăma.
VĂTĂMÁT adj. (JUR.) lezat. (Parte ~.)
VĂTĂMÁT adj. v. lovit, rănit.
VĂTĂMÁT adj., s. v. boșorog.
Vătămat ≠ nevătămat, teafăr
VĂTĂMÁ, vátăm, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.
A SE VĂTĂMÁ mă vátăm intranz. A se îmbolnăvi de hernie. /lat. victimare
A VĂTĂMÁ vátăm tranz. 1) A supune unei leziuni corporale; a răni. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a răni; a traumatiza; a leza. /lat. victimare
vătămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vátăm, 2 sg. vátămi, 3 vátămă; conj. prez. 3 să vátăme
VĂTĂMÁ vb. 1. v. dăuna. 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)
VĂTĂMÁ vb. v. boșorogi, răni.
vătămá (vátăm, -át), vb. – 1. A damblagi, a schilodi. – 2. A strica, a avaria, a cauza pagube. – 3. A distruge, a ruina. – 4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. – Mr. vatăm, vătămare „a ucide”, megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu, Gram., 78; Philippide, Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu, Semasiol., Meyer, Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu, I, 182; Graur-Rosetti, BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în lat. med. (cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui ct › t se explică prin faza pt › t, unde p a fost disimilat de labiala anterioară, cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecerea lui i › ă, care, deși normală în rom., nu pare posibilă în mr., cf. vĭrĭdia › mr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică această etimologie. Densusianu, Rom., XXXIII, 289; Densusianu, GS, VII, 273;Weigand, Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *vatimāre sau vatināre, obținut prin contaminarea lui vĭctĭmāre cu vates (Candrea, Éléments, 59; Weigand, Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul rom. Sensul de „a face hernie” apare în Trans. și Mold. (ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în Munt. Der. vătămare, s. f. (daună, prejudiciu); vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător); nevătămător, adj. (inofensiv); vătămătoare, s. f. (plantă, Anthyllis vulneraria); vătămătură, s. f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).
vătămá vb., ind. prez. 1 sg. vátăm, 2 sg. vátămi, 3 sg. și pl. vátămă; conj. prez. 3 sg. și pl. vátăme