VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.
vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri
VÂRTEJUÍRE s. v. învârtejire, învolburare, zbatere.
vârtejuíre s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.
vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă
VÂRTEJUÍ vb. v. învârteji, învolbura, zbate.
vârtejuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejuiésc, imperf. 3 sg. vârtejuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vârtejuiáscă