VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat(1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri
VÂNĂTOÁRE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăție. (A plecat la ~.)
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri
VâNĂTOÁRE ~óri f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /lat. venatoria
CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.