VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.
vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri
VÂNÁRE s. v. vânat.
VÂNÁRE s. v. vânat, vânătoare.
vânáre s. f., g.-d. art. vânării; pl. vânări
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe…; a face rost. – Lat. venare (=venari).
A VÂNÁ vânéz tranz. 1) (animale sălbatice) A ucide în mod premeditat. 2) fig. (ființe, lucruri) A urmări cu insistență. /lat. venare
vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză
CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.
VÂNÁ vb. a prinde, (înv.) a vânători. (A ~ iepuri.)
VÂNÁ vb. v. pescui, prinde.
vâná vb., ind. prez. 1 sg. vânéz, 3 sg. și pl. vâneáză