VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.
VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [ fr. vagabondage].
VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. ( fr. vagabondage)
vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáre
VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)
vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáje