VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
VAGABÓND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [ fr. vagabond, it. vagabondo lat. vagabondus vagari – a rătăci].
VAGABÓND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. ( fr. vagabond, lat. vagabundus)
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde
VAGABÓND adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. s. v. derbedeu.
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; f. sg. vagabóndă, pl. vagabónde