URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.
URGISÍRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.
urgisíre s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).
A SE URGISÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /ngr. órghizomai
A URGISÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /ngr. órghizomai
URGISÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.
URGISÍ vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.
urgisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urgiseáscă