ÚLTIMO adv. (Livr. și fam.) În ultimul rând; în ultimă instanță. – Cuv. lat.
ÚLTIMO adv. În ultimul rând; în ultimă instanță. [ fr., lat. ultimo lat. ultimus – ultim].
ÚLTIMO adv. în ultimul rând; în ultimă instanță. ♦ (muz.) ă volta = ultima dată. ( it. ultimo)
último adv.
ÚLTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care este cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima oră = rubrică având cele mai noi știri dintr-o gazetă. – Din lat. ultimus, it. ultimo.
ÚLTIM ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care este cel mai de pe urmă într-o ierarhie. ~ul număr al revistei. ~ul loc la competiție. ◊ ~ul preț preț stabilit irevocabil. Până la ~a suflare (sau picătură de sânge) până la sfârșitul vieții. Până la ~ul toți. 2) Care rămâne în urmă; care se află în coadă; codaș. 3) Care este cel mai aproape de momentul de față; de curând. ~ele știri. ◊ ~a oră rubrică în ziare sau emisiune la radio sau la televiziune în care se prezintă cele mai noi știri. /lat. ultimus, it. ultimo
ÚLTIM, -Ă adj. Cel din urmă. ♦ Ultima oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. [ lat. ultimus, superlativ al lui ultra – dincolo, cf. fr. ultime, it. ultimo].
ÚLTIM, -Ă adj. cel din urmă. ♦ ă oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. ( lat. ultimus, it. ultimo)
ÚLTIM adj. 1. v. final. 2. v. suprem.
Ultim ≠ întâi, prim
últim adj. m., pl. últimi; f. sg. últimă, pl. últime, art. últimele