ÚLIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case; p. ext. stradă. ◊ Expr. A bate ulițile = a umbla fără rost, haimana; a hoinări. 2. (Colectiv) Oamenii care locuiesc în casele de pe uliță (1). [Pl. și uliți] – Din sl. ulica.
ÚLIȚĂ s. v. stradă.
úliță (-țe), s. f. – 1. Drum. – 2. Pedeapsă înv. care consta în a biciui învinuiții pe stradă sau în piață. Sl. (bg., slov., rus.) ulica (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 438; Conev 81), cf. mag. utca. – Der. ulicioară, s. f. (drum îngust); ulicer, s. m. (Mold., vecin, persoană care locuiește pe aceeași stradă); ulițarnic, adj. (Mold., Trans., hoinar, pribeag). Țig. sp. ulicha „drum” (Besses 165) ar putea proveni din rom.
úliță s. f., g.-d. art. úliței; pl. úlițe
ÚLIȚĂ ~e f. 1) Drum îngust într-un sat. ◊ A bate ~ele a umbla fără rost; a hoinări. 2) Stradă nepavată. 3) Totalitate a locuitorilor din casele aflate de-a lungul unui astfel de drum sau al unei astfel de străzi. [G.-D. uliței / sl. ulica