tușínă, s.f. (reg.) 1. lâna tunsă de pe pântecele oii. 2. trunchi retezat aproape de pământ; butușină. 3. loc mai adânc în albia unei ape curgătoare.
TUȘINÁ, tușinez, vb. I. 1. Tranz. (Reg.) A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămaturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranaja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare ( tonsio).
A TUȘINÁ ~éz tranz. pop. 1) (oile) A tunde pe sub pântece și între picioarele de dinapoi (pentru a putea mulge mai ușor și a înlesni meilor suptul). 2) (părul, barba, mustățile, iarba etc.) A tăia uniform scurtând și dând un aspect îngrijit. /lat. tonsionare
tușiná (-néz, -át), vb. – 1. A tunde. – 2. A tunde oile. Lat. tonsĭōnem „tunsoare”, prin intermediul vb. *tonsĭonāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 287; cf. Koerting 9590; Candrea), sau al unui urmaș rom. tușină „tunsoare, lamă tunsă”, cuvînt puțin atestat de Pușcariu 1783; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 328; Lacea, Dacor., II, 626; REW 8783), cf. sard. tosone, fr. toison. – Der. tușinat, adj. (tuns; tăiat); tușinătură, s. f. (canură, partea mai scurtă a lînii).
tușiná vb., ind. prez. 1 sg. tușinéz, 3 sg. și pl. tușineáză