TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba.
TURBÁRE s. (MED.) rabie, (pop.) turbă, (înv.) turbăciune. (Bolnav de ~.)
TURBÁRE s. v. ciumăfaie, furie, înverșunare, laur, mânie.
turbáre s. f., g.-d. art. turbării; pl. turbări
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
A TURBÁ ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-si supărarea. /lat. turbare
TURBÁRE ~ări f. 1) Boală cauzată de o infecție virotică la animale, transmisibilă și omului, care se manifestă prin afecțiuni ale sistemului nervos central (paralizie, convulsii); rabie. 2) fig. Mânie nestăpânită; furie. ◊ ~ de cap zăpăceală; confuzie. [G.-D. turbării] /v. a turba
TURBÁ vb. v. înfuria, mânia.
turbá (turbéz, turbát), vb. – 1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. –ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).
turbá vb. ind. prez. 1 sg. turbéz, 3 sg. și pl. turbeáză
MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8.
NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.