TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din antichitate, lungă până la genunchi sau până la pământ. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.
TUNÍCĂ s.f. 1. Cămașă albă de lână cu mâneci scurte sau fără mâneci, purtată de vechii romani. 2. Haină bărbătească făcând parte dintr-o uniformă. 3. (Anat.) Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ (Zool.) Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. [ lat. tunica, fr. tunique].
TUNÍCĂ s. f. 1. cămașă albă de lână cu mâneci scurte sau fără mâneci, purtată de vechii romani. 2. haină bărbătească de uniformă. 3. (anat.) membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ◊ membrană care acoperă corpul unor animale marine. ◊ înveliș membranos al unui organ vegetal. ( lat. tunica, fr. tunique)
TUNÍCĂ s. 1. (pop.) cămașă. (~ cepii.) 2. (ANAT.) tunică internă v. endoteliu.
tunícă s. f., g.-d. art. tunícii; pl. tuníci
TUNÍCĂ ~ci f. 1) Haină bărbătească de uniformă, încheiată până la gât, care se poartă peste cămașă. 2) biol. Membrană care acoperă corpul unor organisme animale sau vegetale ori anumite părți ale acestora. [G.-D. tunicii] /lat. tunica, fr. tunique