TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba.
TÚBĂ s.f. 1. Instrument muzical de suflat, din alamă, având tonul cel mai grav, folosit mai ales în fanfare. 2. (Anat.) Formațiune canaliculară. [ it., fr. tuba].
TÚBĂ s. f. 1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg și prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane. 2. (anat.) formațiune canaliculară. ( fr., it., lat. tuba)
túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
A TUBÁ ~éz tranz. (găuri de sondă) A consolida prin introducerea unei coloane de tuburi metalice (montate unul în continuarea altuia). /fr., it., lat. tuba
TÚBĂ ~e f. Instrument muzical de suflat cu clape, constând dintr-un tub de alamă, răsucit de mai multe ori, terminat la un capăt cu un pavilion larg, care emite sunetele cele mai grave. /fr., lat. tuba
TUBÁ vb. tr. (tehn.) a căptuși pereții unei guri de sondă cu tuburi de oțel. ( fr. tuber)
tubá vb., ind. prez. 1 sg. tubéz, 3 sg. și pl. tubeáză