TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée.
TROFÉU s.n. 1. Armura unui dușman învins așezată pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; (p. ext.) monument de piatră sau de marmură purtând armele unui dușman învins și ridicat pentru a comemora o victorie. ♦ Sculptură sau pictură înfățișând un asemenea monument. 2. Pradă de război luată de la inamic. ♦ Victorie, biruință. ♦ Ofranda adusă unei divinități, provenind din prada de război. 3. Coarnele unui cerb vânat. [Pron. -feu, pl. -ee, -euri. / fr. trophée, cf. it. trofeo lat. tropaeum, gr. tropaion].
TROFÉU s. n. 1. armura unui dușman învins așezată pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; monument de piatră sau de marmură purtând armele unui dușman învins, pentru a comemora o victorie. 2. pradă de război luată de la inamic. ◊ victorie, biruință. ◊ ofrandă adusă unei divinități din prada de război. 3. produs vânătoresc reprezentativ pentru cele mai importante specii de vânat (coarne de cerb, colți de mistreț etc.). 4. cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. ( fr. trophée)
TROFÉU s. v. cupă.
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée
TROFÉU ~e n. 1) (în antichitate) Echipament al unui dușman învins, expus pe un trunchi de copac în semn de victorie. 2) Monument comemorativ al unei victorii pe care sunt expuse armele celor învinși. 3) Pradă de război, luată de la dușman; captură. ◊ ~e de vânătoare blana, colții sau coarnele unui animal vânat, păstrate ca obiecte decorative. /fr. trophée