TĂMÂIÁT, -Ă, tămâiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. Fig. Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
TĂMÂIÁT adj. v. amețit, băut, beat, cher-chelit, îmbălsămat, îmbătat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, turmentat.
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
A SE TĂMÂIÁ mă ~iéz intranz. pop. A se îmbăta usor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui; a se afuma. /Din tămâie
A TĂMÂIÁ ~iéz tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câștiga bunăvoința); a măguli; a linguși; a flata. /Din tămâie
TĂMÂIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂMÂIA și A SE TĂMÂIA. 2) fig. Care răspândește mireasmă; plăcut mirositor; înmiresmat. /v. a tămâia
TĂMÂIÁ vb. v. cădelnița.
TĂMÂIÁ vb. v. ameți, chercheli, flata, îmbăta, linguși, măguli, turmenta.
tămâiá vb., ind. prez. 1 sg. tămâiéz, 3 sg. și pl. tămâiáză; conj. prez. 3 sg. și pl. tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát