SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie¹. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaegnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie¹ + suf. -ioară.
SĂLCIOÁRĂ s. (BOT.) 1. sălcică. (O salcie mică sau o ~.) 2. (Clitopilus prunulus) nicorete.
SĂLCIOÁRĂ s. v. lozie, mlajă, răchită, răchițică, săpunele, scânteiuță, sânziene-de-grădină.
sălcioáră s. f. (sil. -ci-oa-), g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
SĂLCIOÁRĂ ~e f. (diminutiv de la salcie) Arbore sau arbust spinos cu frunze lanceolate, argintii, și cu flori galbene, parfumate, cultivat în scopuri ornamentale. /salcie + suf. ~ioară
SĂLCIOÁRĂ (‹ salcie) s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos din familia eleagnaceelor, înalt până la c. 7 m, cu frunze acoperite de mici solzi stelați, care le dau un aspect argintiu („Elaeagnus angustifolia”). Originar din Asia temperată, la noi cultivat în scopuri decorative și în perdele de protecție sau pentru ameliorarea terenurilor degradate (inclusiv pe alunecări de teren).
SĂLCIOARA 1. Com. în jud. Dâmbovița, situată în C. Titu, pe râul Dâmbovița; 4.022 loc. (2005). Reșed. com. S. este satul Bănești. Halte de c. f. (în satele Bănești, Movila și Podu Rizii). Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Beșteloaia. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1761) și Sf. Nicolae (1870), în satele Ghinești și Podu Rizii, 2. Com. în jud. Ialomița, situată în C. Bărăganului, pe dr. râului Ialomița; 2.497 loc. (2005). Viticultură. Satul S. a fost înființat în 1892 cu locuitori veniți din satul Copuzu.