SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.
SUPÍN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumește acțiunea verbală, având aceeași formă cu participiul, dar precedat de prepoziție. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].
SUPÍN s. n. mod verbal nepersonal precedat de prepoziția de sau la, care exprimă acțiunea într-un chip general, abstract, însă ca un deziderat. ( lat. supinum, fr. supin)
supín s. n., pl. supíne
SUPÍN ~e n. gram. Mod nepersonal al verbului, având aceeași formă ca participiul trecut, dar nevariabilă și precedată de anumite prepoziții. /lat. supinum