SORCOVÍ, sorcovésc, vb. IV. Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦ Fig. A bate, a lovi. – Din bg. survakam.
SORCOVÍ vb. (reg.) a sorcovăi. (A ~ pe cineva de Anul Nou.)
sorcoví (-vésc, -ít), vb. – Obicei folcloric de Anul Nou, care constă în a ura noroc atingînd oamenii cu sorcova. Bg. survakum (Conev 170; Candrea; Scriban), de la survaki „Anul Nou”. – Der. sorcovă, s. f. (rămurică împodobită cu flori de hîrtie; femeie împopoțonată), postverbal (după Cihac, II, 354, din sl. sroka „punct”, aluzie la aspectul său mîzgălit; după Tiktin, în relație cu noroc); sorcoveală, s. f. (obicei folcloric de Anul Nou).
sorcoví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorcovésc, imperf. 3 sg. sorcoveá; conj. prez. 3 sg. și pl. sorcoveáscă
A SORCOVÍ ~ésc tranz. 1) A ura cu sorcova. 2) fig. A lovi cu o vărguță. /bulg. survakam