ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.
ROSTUÍ vb. 1. v. rândui. 2. (TEXT.) a năvădi, a rosti. (A ~ urzeala.)
ROSTUÍ vb. v. așeza, procura.
rostuí vb., ind. prez. 1 sg. și. 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rostuiáscă
A ROSTUÍ ~iésc tranz. 1) A așeza conform unor cerințe de ordin practic. 2) (per-soane) A aranja într-un post, într-un loc bun. 3) rar A găsi la repezeală. 4) (urzeală) A face să formeze un rost. 5) (rosturile unei con-strucții) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a împiedica pătrunderea apei). /rost + suf. ~ui