RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.
RONȚĂIÁLĂ s. v. ronțăit.
ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli