REUȘÍT, -Ă, reușiți, -te, adj. Bine realizat, izbutit. ♦ (Despre oameni și părți ale corpului lor) Frumos, drăguț. [Pr.: re-u-] – V. reuși.
REUȘÍT adj. 1. v. valoros. 2. v. admis.
Reușit ≠ nereușit
REUȘÍ, reușesc, vb. IV. Intranz. și tranz. 1. A ajunge la rezultatul dorit; a izbuti, a izbândi. 2. A avea succes, a termina cu bine. ♦ A face ceva cu pricepere și îndemânare. [Pr.: re-u-] – Din it. riuscire, fr. réussir.
A REUȘÍ ~ésc 1. intranz. A avea succes. ~ la examene. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a izbuti; a izbândi. [Sil. re-u-] /it. riuscire, fr. réussir
REUȘÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A REUȘI. 2) Care a fost realizat în conformitate cu intenția; bine executat; izbutit. Încercare ~tă. [Sil. re-u-] /v. a reuși
REUȘÍ vb. IV. intr. 1. A izbuti. 2. A avea succes. [Pron. re-u-. / p.i. -șesc, conj. -șească. / fr. réussir, cf. it. riuscire].
REUȘÍ vb. intr., tr. 1. a izbuti. 2. a avea succes. ( it. riuscire, fr. réussir)
REUȘÍ vb. 1. v. izbuti. 2. v. prinde. 3. a izbândi, a izbuti, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)
A reuși ≠ a eșua
reuși (reușésc, reușít), vb. – A izbuti, a izbîndi, a avea succes. Fr. réussir combinat cu it. riuscire. – Der. reușită, s. f., din fr. réussite; nereușită, s. f. (insucces).
reușí vb. (sil. re-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reușésc, imperf. 3 sg. reușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. reușeáscă; ger. reușínd