RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.
RÁGILĂ s. (TEHN.) (reg.) raștilă. (Cu ~ se piaptănă fuiorul de in.)
rágilă (rágile), s. f. – 1. Darac, pieptene pentru dărăcit cînepa. – 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gîtul cîinilor. – Var. raghilă, ravilă, cu der. Germ. dialectal raffel, germ. Riffel, prin intermediul sl., cf. ceh. rafala, pol. rafla (Cihac, II, 310; Tiktin). – Der. răgila, vb. (a dărăci cînepa sau inul); rahilă, s. f. (Munt., răzătoare).
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.
A RĂGILÁ rágil tranz. reg. 1) (fuioare) A trage prin ragilă (pentru a curăța de puzderii). 2) (persoane) A bate tare; a pieptăna; a scărmăna; a scărpina; a țesăla; a chelfăni; a peni. /Din ragilă
RÁGILĂ ~e f. 1) Unealtă constând dintr-o scândură mică, prevăzută cu dinți metalici lungi, prin care se trag materiale fibroase melițate (cânepa, inul etc.) pentru a fi cură-țate de puzderii sau de câlți. 2) Pieptene cu dinți metalici, folosit la pieptănatul animalelor. /cf. germ. Raffel
RAGILA-PĂMÂNTULUI s. v. sparanghel.
RĂGILÁ vb. (reg.) a răheri. (A ~ fuiorul de in.)
răgilá vb., ind. prez. 1 sg. rágil, 3 sg. și pl. rágilă