RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., scr. rogač.
RĂGÁCE s. v. rădașcă.
răgáce (răgáce), s. f. – Rădașcă (Lucanus cervus). – Var. răgaci, Trans. rugaci, rugace. Sl., cf. bg., sb., slov., rus. rogačĭ, ceh. roháč, din sl. rogŭ „corn” (Cihac, II, 303; Conev 52), sl. rogatŭ „cornut”. Este dubletul lui rădașcă (var. rodașcă, rudașcă, caradașcă), s. f. (boul-lui-Dumnezeu), cu schimb. cons. greu de explicat. – Der. radășcat, adj. (cu coarne ca de rădașcă).
răgáce s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
caradáșcă f., pl. ște (bg. garagaška. V. caragață. Est. Un fel de gîndac negru foarte mare care zboară noaptea și care se distinge pin [!] doŭă coarne marĭ cu care strînge ca cu un clește (lucanus cervus). – Și rădașcă, răgace și răgașcă (vest). V. bondar, carabană.