POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie, posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia.
POTÉNȚĂ s.f. (Liv.) Putere, forță; posibilitate (de dezvoltare). ♦ Virilitate. [Cf. fr. potence, it. potenza, lat. potentia].
POTÉNȚĂ s. f. putere, forță. ◊ posibilitate de dezvoltare, de afirmare. ◊ virilitate. ( lat. potentia)
POTÉNȚĂ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, virilitate, vitalitate, vlagă.
Potență ≠ impotență
poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență.
A POTENȚÁ ~éz tranz. A face să se potențeze. /Din potență
A SE POTENȚÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni mai potent. 2) A deveni mai intens; a se întări; a se intensifica. /Din potență
POTÉNȚĂ ~e f. 1) Posibilitate de realizare. 2) Forță fizică; putere; tărie; vigoare. /lat. potentia
POTENȚÁ vb. I. tr. (Rar) A întări, a intensifica. [ it. potenziare].
POTENȚÁ vb. tr., refl. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) accentua. ( it. potenziare)
POTENȚÁ vb. v. amplifica.
POTENȚÁ vb. v. accentua, evidenția, întări, marca, puncta, releva, reliefa, sublinia.
potențá vb., ind. prez. 1 sg. potențéz, 3 sg. și pl. potențeáză