NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.
NORMATÍV, -Ă adj. Care are putere de normă. ♦ Care hotărăște, stabilește reguli. // s.n. Tabel care cuprinde duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice. [Cf. fr. normatif, rus. normativnâi].
NORMATÍV, -Ă I. adj. care are putere de normă. ◊ care hotărăște, stabilește reguli. II. s. n. ansamblu de date, prescripții cu caracter de normă. ( fr. normatif, rus. normativ)
NORMATÍV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) canonic. (Principii ~.) 2. s. îndreptar, (înv.) regulativ. (~ tehnic.) 3. s. v. directivă.
normatív adj. m., pl. normatívi; f. sg. normatívă, pl. normatíve
normatív s. n., pl. normatíve
NORMATÍV1 ~e n. Indice al normelor în conformitate cu care se execută diferite operații; instrucțiune privind normele de producție. /rus. normativ, fr. normatif
NORMATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care are putere de normă; considerat drept normă. Dicționar ~. /rus. normativ, fr. normatif